Mai mulţi bani pentru părinţi din octombrie. Categoria de români care va beneficia de măsura de la Ministerul Muncii
O categorie de părinţi români ar putea primi mai mulţi bani din luna octombrie, dacă un proiect pus în dezbatere la Ministerul Muncii va fi aprobat.
Valoarea tichetului de creșă va crește, din octombrie, de la 600 la 620 de lei, prevede un proiect de ordin pus în dezbatere marţi la Ministerul Muncii.
Proiectul de ordin al ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul II al anului 2023 a fost pus în dezbatere la Ministerul Muncii și prevede majorarea cu 20 de lei a valorii tichetului.
“Pentru semestrul II al anului 2023, începând cu luna octombrie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, cu modificările ulterioare, este de 620 de lei”, prevede proiectul, valoarea actuală a tichetului fiind de 600 de lei.
Noua valoare se va aplica începând din octombrie 2023, până la final de an, precum și în primele două luni din 2024.
Tichetele de creșă sunt doar una dintre formele prin care angajatorul își poate sprijini financiar angajații.
Mai exact, tichetul de creşă se acordă părinților care nu sunt în concediu de creștere copil și-și duc copiii la creșă ori îi lasă în grija unor bone care lucrează autorizat.
Tichetele se acordă lunar, în baza unei documentații stabilite prin lege și detaliate la nivel de angajator și sunt nesupuse contribuțiilor sociale obligatorii.
Nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor de creşă nu poate depăşi lunar suma prevăzută prin ordin de ministru, pentru fiecare copil aflat la creşă, potrivit avocatnet.ro.
Pentru a se aplica, proiectul aflat în dezbatere la Ministerul Muncii trebuie semnat și publicat în Monitorul Oficial.