Știri interne

Închisoare pentru proprietari și chiriași! O lege drastică se pregătește chiar acum

Închisoare pentru proprietari și chiriași! O lege drastică se pregătește chiar acum

Un proiect de lege inițiat de Partidul Social Democrat (PSD) prevede pedepse cu închisoarea pentru următorii români. Un deputat a oferit mai multe explicații.

Partidul Social Democrat (PSD) vrea să revitalizeze combaterea consumului de droguri. Astfel, social-democrații au inițiat un proiect care prevede pedepse cu închisoare pentru proprietarii, chiriaşii sau administratorii de imobile în care se consumă droguri.

Vor merge direct la închisoare
„PSD a depus un proiect legislativ în scopul prevenirii şi combaterii ferme a traficului şi consumului de droguri, astfel încât evenimente dramatice, precum accidentul de la 2 Mai, să nu se mai întâmple.

Potrivit propunerii de act normativ, şoferilor depistaţi ca fiind sub influenţa drogurilor sau alcoolului le va fi interzis dreptul de a mai conduce vehicule pentru o perioadă de până la zece ani, iar pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată, indiferent de motive, fiind eliminată suspendarea privării de libertate”, a transmis deputata Elena Stoica.

Amintim că ultima prevedere deja a fost introdusă prin legea Anastasia.

Demersul legislativ al PSD mai prevede majorarea pedepselor
De asemenea, aceasta a subliniat că demersul legislativ al PSD mai prevede majorarea pedepselor pentru mai multe infracțiuni. Astfel, sunt vizate faptele care au legătură cu traficul şi consumul de substanţe psihoactive.

„Demersul legislativ al PSD mai prevede majorarea pedepselor referitoare la finanţarea faptelor care sunt în legătură cu traficul şi consumul de substanţe psihoactive, acestea, alături de mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificare, urmând să fie confiscate.

Un alt element de noutate prevăzut de această iniţiativă legislativă este considerarea folosirii minorilor în derularea de operaţiuni cu substanţe psihoactive ca fiind circumstanţă agravantă(…) Consumul de droguri va fi descurajat şi prin sancţionarea cu închisoare a proprietarilor, chiriaşilor sau administratorilor de imobile în care se consumă droguri”, a explicat social-democrata.

Două proiecte legislative aflate în discuție la Senat vizează mai multe pedepse
Amintim că două proiecte legislative aflate în discuție la Senat au ca scop sancționarea mai severă a șoferilor ce cauzează accidente mortale sub efectul alcoolului sau drogurilor.

Propunerile sugerează suspendarea pe viață a permisului de conducere și pedepse de până la 10 ani de închisoare.

Mai precis, se dorește ca șoferilor să li se „revoce definitiv dreptul de a conduce”. De asemenea, proiectele vizează și șoferii care cauzează decesul cuiva în timp ce se află sub influența alcoolului sau drogurilor.

Aceștia ar putea să primească pedepse între trei și 10 ani de închisoare. Amintim că aceste propuneri au apărut în contextul în care au avut loc mai multe accidente rutiere cauzate de șoferi sub influența substanțelor interzise sau alcoolului.

Potrivit inițiatorilor, statisticele arată că „România se confruntă cu un număr alarmant de accidente rutiere”.

Continue Reading
To Top