Zodia care-și va schimba job-ul în perioada următoare. Cristina Demetrescu, previziuni complete: „E ceva puțin mai complicat”
Cristina Demetrescu vine cu veşti importante pentru nativi. O zodie face o schimbare majoră pe plan profesional. Deşi o acceptă cu greu, în final îşi va da seama că decizia a fost una benefică. Află în rândurile de mai jos previziunile complete.
Potrivit astrologului, o zodie trebuie să se pregătească pentru certuri intense. Vine o perioadă marcată de tensiuni în familie, ori în relația de cuplu.
Previziuni zodia Taur
Nativii zodiei Taur trebuie să îşi păstreze calmul în următoarea perioadă şi să nu ia decizii pripite.
Conform horoscopului prezentat de Cristina Demetrescu, la prima vedere, situaţiile prin care trec aceşti nativi ar putea părea complicate, însă finalul ar putea fi unul fericit. Deci, este foarte important cum vor reacţiona şi cum vor finaliza discuţiile tensionate.
„La Tauri, s-ar putea să apară niște tensiuni conjugale, dar în sensul bun. Apar balaurii și dacă, în viitor, îi decapităm, totul va fi bine. E ceva puțin mai complicat, dar, într-un final, este bine”, spune Cristina Demetrescu.
Pentru nativii din zodia Gemeni, astrologul anunță o perioadă aglomerată. Cei născuți sub acest semn zodiacal se preocupă pentru starea de sănătate a unei persoane dragi.
În ceea ce priveşte viaţa profesională, pot exista unele schimbări pentru aceşti nativi. Mai exact, îşi pot schimba locul de muncă, iar acest lucru nu prea îi bucură şi asta pentru că totul vine foarte brusc.
„Gemenii trebuie să se preocupe în continuare de problemele de sănătate, fie ale lor, fie ale celor dragi. Pot fi modificări la locul de muncă al Gemenilor la care ei în primă fază sunt refractari sau nu au chef de schimbare. Schimbarea este acceptată mai greu de această zodie versatilă, care spune că schimbările nu au niciun sens, dar chiar au în această perioadă”, mai spune astrologul, potrivit news18.ro.