Știri interne

Oraşul din România unde se va deschide prima fabrică de cauciucuri auto din lume fără emisii de CO2. Se caută sute de angajaţi

Oraşul din România unde se va deschide prima fabrică de cauciucuri auto din lume fără emisii de CO2. Se caută sute de angajaţi

Într-un oraş din România se va deschide prima fabrică de cauciucuri auto din lume fără emisii de CO2 şi se caută sute de angajaţi.

O companie finlandeză, specializată în producția de anvelope pentru autoturisme, caută peste 500 de angajați pentru fabrica pe care o construiește în Bihor.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit cu Susanna Tusa, CEO Nokian Tyres Romania.

“România se dezvoltă și prin investiții străine directe!

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale sprijină companiile printr-o mai bună ocupare a forței de muncă și creșterea competențelor angajaților și viitorilor angajați.

În acest sens, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit cu Susanna Tusa, CEO Nokian Tyres Romania.

Compania finlandeză are nevoie, după relocarea din Rusia, de încadrarea a peste 500 de persoane în fabrica din Bihor a cărei construcție a început deja.

Este vorba despre o investiție de 650 milioane de euro, producția urmând să înceapă în 2025.

Nokian Tyres produce anvelope pentru autovehicule în fabrici din Finlanda și SUA. La Oradea va fi prima fabrică de cauciucuri auto din lume care are zero emisii de CO2”, este mesajul transmis pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii.

Continue Reading
To Top