Un avion s-a prăbușit în Ungaria
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în timpul unui show aviatic duminică în Ungaria, cauzând doi morţi şi patru răniţi, au anunţat autorităţile ungare, informează luni AFP, potrviti Agerpres.
“Potrivit informaţiilor preliminare, în afară de pilot, se afla şi un pasager în aparat (…). Ambii şi-au pierdut viaţa”, a precizat poliţia ungară într-un comunicat.
Drama s-a produs în regiunea Szkesfehervar, la 70 de kilometri sud-vest de Budapesta. Patru persoane au fost rănite la sol, dintre care trei – o femeie, un bărbat şi o fetiţă – au arsuri grave, iar un adolescent – arsuri uşoare, au precizat echipele de salvare.
Potrivit unei înregistrări video postate online de o media locală, avionul – model al armatei americane T-28 Trojan din 1951, potrivit presei ungare – a făcut un plonjeu şi a explodat la sol.
“Avionul de mici dimensiuni a căzut lângă o maşină parcată care a luat foc”, a adăugat poliţia într-un comunicat.
“Accidentul a avut loc în imediata apropiere a show-ului aviatic”, care a atras mii de persoane, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a serviciului naţional de ambulanţe al Ungariei.