Schimbări la buletinele românilor. Noi informaţii care vor putea apărea pe cartea de identitate
Noi reguli pentru buletinele românilor ar putea apărea în curând, astfel ca pe cartea de identitate să fie trecute mai multe informaţii, potrivit unui proiect de lege.
Pe lângă datele ce apar în prezent pe actele de identitate, respectiv numele și prenumele titularului, sexul, cetățenia, codul numeric personal, printre altele, va apărea atât grupa sanguină, cât și factorul Rh.
Informaţia apare într-un proiect de lege ce ar putea ajunge curând la primul vot din Parlament, cel al senatorilor, având raport favorabil.
Proiectul legislativ vizează modificarea OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale românilor, în sensul adăugării unor noi informații ce vor apărea pe buletine.
Mai exact, atât pe buletinul simplu, cât și pe cea electronic vor apărea, pe lângă datele din prezent, grupa sanguină și factorul Rh.
În prezent, legea stabilește că datele cu caracter personal înscrise pe cartea de identitate simplă sunt:
– numele și prenumele titularului;
– sexul;
– cetățenia titularului;
– data nașterii titularului;
– semnătura olografă a titularului;
– imaginea facială a titularului;
– CNP-ul;
– adresa de domiciliu a titularului.
Potrivit ordonanței amintite, datele cu caracter personal care se înscriu pe cartea electronică de identitate sunt cele din lista de mai sus, în format electronic fiind înscrise:
– datele din formatul tipărit;
– prenumele părinților titularului;
– locul nașterii titularului;
– certificate pentru autentificare sau semnătură electronică și, după caz, certificate pentru semnătură electronică calificată;
– datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială și, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.
Măsura este necesară, potrivit inițiatorilor, deoarece “cunoașterea de către personalul medical a grupei sanguine și a factorului Rh este esențială nu numai pentru victimele accidentelor rutiere, ci și în cazul bolnavilor cu diferite afecţiuni care se prezintă sau sunt aduși la unitățile de primiri urgenţe în stare de inconștienţă/ imposibilitate de colaborare sau chiar fără aparținători”, potrivit avocatnet.ro.