Calendar ortodox 13 octombrie 2023. Sărbătoare uriașă

Lifestyle

Calendar ortodox 13 octombrie 2023. Sărbătoare uriașă

Calendar ortodox 13 octombrie 2023. Sărbătoare uriașă

Biserica Ortodoxă sărbătorește pe 13 octombrie și Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași. În această zi, rostește rugăciunea către Sfântul Andrei pentru sănătate și bunăstare.

Sărbători religioase 13 octombrie 2023

Ortodoxe: Sfinţii Mucenici Carp, Papil, Agatodor şi Agatonica

Greco-catolice: Sf. m. Carp, Papil și Agatonica

Romano-catolice: Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina

Calendar ortodox 13 octombrie 2023. Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași

În anul 1996, a fost adusă la Iași racla cu capul Sfântului Apostol Andrei, de la Catedrala mitropolitană din Patras (Grecia). A fost pentru prima dată în istoria pelerinajului din România când peste un milion de credincioși au venit să cinstească, la Iași, pe Sfântul Apostol Andrei și pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.

La propunerea actualului Patriarh al României, la vremea aceea Mitropolit, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca în dată de 13 octombrie să se facă pomenirea „Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași”. Această sărbătoare apare consemnată în calendarul creștin ortodox român cu cruce neagră, din anul 1997.

Calendar ortodox 13 octombrie 2023. Rugăciune către Sfântul Apostol Andrei

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.

Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.

Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.

Continue Reading
To Top