Doina Teodoru a vorbit despre sarcină! Actriţa a luat prin surprindere pe toată lumea: „Nu eram pregătită pentru un copil și puf a apărut”
Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru sunt împreună de aproape 3 ani. Cei doi au fost foarte discreţi la începutul relaţiei lor, şi-au dorit să îşi trăiască povestea departe de ochii curioşilor. Pe parcurs, lucrurile s-au schimbat, iar acum, vedetele de la Antena 1 sunt mult mai deschise în faţa celor care îi urmăresc. Recent, actriţa a făcut o dezvăluire care i-a lăsat mască pe fani. Iubita juratului de la Chefi la cuţite a vorbit despre sarcină.
Doina Teodoru şi Cătălin Scărlătescu formează un cuplu extrem de îndrăgit de public. Fanii celor doi se întreabă când vor face următorii paşi în relaţie. Cei care îi urmăresc au fost curioşi să afle dacă aceştia se gândesc să devină părinţi.
În cadrul unui interviu recent, actriţa a vorbit despre acest subiect. Iubita lui Cătălin Scărlătescu a susţinut că nu eşti pregătit niciodată pentru acest moment. A făcut o comparaţie cu rolul pe care îl joacă în serialul de la Antena 1 şi a explicat că deocamdată are un copil.
Se pare că, cel puțin pentru moment, actrița se mulţumeşte să experimenteze acest rol pe platourile de filmare.
„Pentru copil cred că nu ești niciodată pregătit, nici în serial nu eram pregătită pentru un copil și puf a apărut! Ai copil! E ok. Nu am ce să răspund la asta. Am un copil deja!”, a spus Doina Teodoru, conform Playtech.
Ce spune Doina Teodoru despre relaţia cu Cătălin Scărlătescu
Doina Teodoru a vorbit pentru Ciao.ro despre noile sale proiecte dar și despre relația cu Cătălin Scărlătescu. Și am aflat astfel cum își descrie partenerul de viață și cât și-ar dori să aibă puțin mai mult timp pentru ei!
Cum este relația pe care o ai cu Cătălin Scărlătescu? Ce vă ține împreună? Cine e cel mai vulcanic dintre voi?
Iubirea! Asta ar trebui să țină toate relațiile între oameni, iubirea, respectul, nu? Mai vulcanic cred că e Cătălin. Nu cred, sunt sigură că el e și cred că toată lumea poate să confirme asta pentru că îl urmăriți la TV.
Ce îți place cel mai mult la el? Are și un simț al umorului.
Îmi place foarte mult că e super intuitiv. E super senzoarial și pentru un bărbat asta este ceva ieșit din comun, din punctul meu de vedere. De multe ori mă bate și pe mine cu asta.
Doina Teodoru: “Fiecare e cu banii lui”
În cupluri mai sunt discuții care pleacă ba de la un shopping excesiv, ba de la altceva. La voi cum este?
La noi nu au cum să existe discuții de genul ăsta pentru că fiecare face shopping pe banii lui așa că nu ne luăm la întrebări ce am făcut fiecare cu banii noștri. Întrebarea e: „Băi, ai mai avut și tu timp să te duci să faci niște shopping?”, cam așa e la noi! Citește tot interviul aici.