Românii care vor primi 100 de lei în plus la pensie, la majorarea din 2024. Doina Pârcălabu, calcule de ultimă oră
Trei milioane de pensii vor fi majorate după recalculare, iar de la anul, aceşti români ar putea să câștige chiar și cu 40% mai mult. Nu acelaşi lucru se poate spune despre românii cu pensia minimă.
Sunt și peste 1.000.000 de români care iau pensia minimă garantată și ei vor avea venituri mai mari, pentru că vor primi cu 100 lei în plus, astfel că va fi majorată la 1.282 lei această pensie.
Se schimbă modul de calculare a pensiilor și știm că pensia este formată din valoarea punctului de referință ori numărul de puncte.
Punctul de referință este 75 de lei, dar va crește la 82 de lei. Punctul de pensie va fi și el majorat de la 1.875 lei, cât este în prezent, până la 2.032 lei.
Mulți dintre români vor beneficia de această majorare dublă. Mai întâi punctul de pensie care crește cu valoarea inflației, respectiv 13,8%, după care va veni și recalcularea pensiilor.
Există mai multe legi după care sunt acum calculate pensiile, iar românii îşi pot calcula acum şi de acasă valoarea pensiei pe care o vor primi. Este vorba despre Legea 3 din 1997 şi Legea 19 din 2000.
“Avem Legea 3 pe 1977 și legea 19. Practic toate pensiile stabilite în baza legii 3 au fost recalculate și fiecare pensionar are acasă o decizie de pensie în care este precizat numărul total de puncte.
Ce aduce nou acest proiect de lege – care va deveni lege și va fi aplicabil de la 01/09/2024 – este modul de calcul al valorii pensiei.
Acesta se obține prin înmulțirea acelui indicator număr total de puncte înscris în decizia de pensie, undeva în josul paginii, cu valoarea punctului de referință care se obține prin împărțirea valorii punctului de pensie care înseamnă 81 lei.
Deci fiecare persoană își poate determina pensia prin acest procedeu simplu: înmulțim numărul total de puncte cu 81 și vom ști care va fi pensia noastră în luna septembrie 2024 (…).
Vor beneficia toți de această recalculare pentru că se aplică tuturor pensionarilor, iar celor care urmează să se înscrie la pensie li se va determina numărul total de puncte și li se va calcula pensia după această regulă. Deci toţi vor beneficia de recalculare”, a explicat Doina Pârcălabu, fosta președintă a Casei de Pensii, marţi, la Antena 3 CNN.
Pensionarii români îşi pot calcula singuri, acasă, câţi bani în plus vor primi la pensie din 2024, atunci când intră în vigoare noua lege.
Iată cum se vor calcula noile pensii ale românilor în funcție de formula din noua lege a pensiilor.
Noua formulă din legea pensiilor: valoarea punctului de referință (VPR) înmulţit cu numărul de puncte de pensie pe care le aveți în decizia de pensionare.
Astfel, fiecare pensionar român îşi poate calcula singur, acasă, noua pensie pe care o va primi din 2024.
Pentru românii care nu ştiu valoarea punctului de referință (VPR), acesta este egal cu punctul de pensie (care în 2024 va fi acesta 2.031 lei, dacă Guvernul va majora punctul de pensie cu 13,8% așa cum spune premierul Marcel Ciolacu) împărțit la 25 de ani de cotizare, pentru că acesta este numărul de ani mediu de cotizare, şi este egal cu 81 de lei.
Formula de calcul pentru pensie
VPR x numărul total de puncte
VPR (valoarea punctului de referință) = 2031 : 25 = 81.
După ce aţi aflat care este VPR, vă uitați în decizia de pensionare și pur și simplu înmulțiți 81 de lei cu numărul total de puncte din decizia de pensionare și o să obţineţi pensia pe care o veți avea după această nouă formulă.