Știri interne

Zile libere 2024. Urmează o minivacanţă de 6 zile

Zile libere 2024. Urmează o minivacanţă de 6 zile

Zile libere 2024. Prima minivacanță din 2024, după cea din weekendul 6-7 ianuarie și cea de Anul Nou, va fi abia în luna mai. Atunci, românii vor avea șase zile libere, pentru că sărbătoarea de 1 Mai este legată de cea a Paștelui, plus zi-punte dată de Guvern.

Va fi liber în 1 mai (miercuri), 2 mai (zi-punte) și 3-6 mai, adică Vinerea mare, sâmbăta dinaintea Paștelui, apoi prima și a doua zi de Paște.

Apoi următoarea minivacanță va fi de Rusalii. Vor fi trei zile libere, cele două de weekend – 22-23 iunie și a doua zi de Rusalii, 24 iunie.

1 Iunie, Ziua copilului, pică sâmbăta, deci nu va aduce o nouă minivacanță.

Urmează minivacanța de Sfânta Maria – 4 zile. 15 august pică joia, vineri este zi-punte dată de Guvern, urmată de weekend.

Ziua Națională și Sfântul Andrei vor fi în weekend, iar ziua de Crăciun va pica miercurea.

Zile libere 2024

luni, 1 ianuarie – Anul Nou
marți, 2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou
sâmbătă, 6 ianuarie – Bobotează
duminică, 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul
miercuri, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (Mica Unire)
miercuri, 1 mai – Ziua Muncii
joi, 2 mai – zi liberă decisă de Guvern
vineri, 3 mai – Vinerea Mare
duminică, 5 mai – Paștele ortodox
luni, 6 mai – A doua zi de Paște ortodox (minivacanță de 6 zile 1-6 mai)
sâmbătă, 1 iunie – Ziua copilului
duminică, 23 iunie – Rusaliile
luni, 24 iunie – A doua zi de Rusalii
joi, 15 august – Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria)
vineri, 16 august – zi liberă decisă de Guvern (minivacanță 15-18 august, 4 zile)
sâmbătă, 30 noiembrie – Sfântul Andrei
duminică, 1 decembrie – Ziua Națională
miercuri, 25 decembrie – Crăciunul
Zile libere 2024. Codul muncii

oferă posibilitatea salariatului de a lipsi de la locul de muncă, în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială, altele decât cele pentru căsătorie, studii sau înmormântarea unor rude. Legislația prevede că angajații pot primi până la 10 astfel de zile libere.

Salariații din România au dreptul anual la maximum 10 zile libere în situații neprevăzute, cauzate de boală sau accident în familie, care necesită prezența imediată a acestora. Angajatul trebuie să informeze angajatorul în scris înainte de a lua o astfel de zi liberă.

Continue Reading
To Top