Anunțul Familiei Regale a României după moartea Reginei Angliei. Ce decizie au luat
Familia Regală a României a luat o decizie importantă după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Funeraliile suveranei care a decedat la vârsta de 96 de ani vor avea loc luni, 19 septembrie. În acest context, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort au anunțat că vor participa la înmormântare, fiind astfel alături de Familia Regală Britanică.
Anunțul Familiei Regale a României după moartea Reginei
Familia Regală a României a anunțat într-un comunicat oficial că va participa la funeraliile de la Londra ale reginei Elisabeta a II-a. Sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei va fi depus la Westminster Hall de miercuri, 14 decembrie, de la ora 17:00, până luni, 19 septembrie, la ora 6:30, când vor avea loc funeraliile de stat. Funeraliile Reginei se prefigurează a fi unul dintre cele mai mari evenimente diplomatice ale acestui secol.
”Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort vor lua parte la funeraliile Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a”, a transmis Familia Regală în comunicatul oficial.
Vezi această postare pe Instagram
Sicriul reginei va fi acoperit cu steagul regal și, odată ajuns în Westminster Hall, vor fi depuse alături coroana imperială și sceptrul regal. Acolo britanicii vor putea să-i aducă reginei ultimele omagii. Trebuie să știți că ultimul membru al Familiei Regale care a fost depus în Palatul Westminster a fost Regina Mamă, în 2002.
În perioada de doliu a Reginei au loc cinci evenimente ceremoniale la care toți membrii activi ai Familiei Regale vor purta uniformă.
Președintele Klaus Iohannis va fi prezent la înmormântarea Reginei
Șeful statului român, președintele Klaus Iohannis va participa luni, 19 septembrie, la funeraliile de stat ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, la Westminster Abbey, Londra. Anunțul oficial a fost făcut de către Administrația Prezidențială, prin intermediul unui comunicat de presă.
„Președintele României, Klaus Iohannis, va participa luni, 19 septembrie 2022, la funeraliile de stat ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, la Westminster Abbey, Londra”, a transmis Administrația Prezidențială, azi, într-un comunicat de presă.
Amintim faptul că Iohannis a semnat marţi, 13 septembrie, în cartea de condoleanţe deschisă în memoria reginei Elisabeta a II-a la reşedinţa ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România.
Regina Elisabeta a II-a a decedat în cursul zilei de 8 septembrie, la reședința sa de vară, Castelul Balmoral. Aceasta s-a stins în pace, avându-i alături pe toți membrii familiei sale.