A murit reputatul medic Tiberiu Bățagă, primul ortoped român acceptat în Comitetul pentru artroplastia de genunchi a murit
Profesorul doctor Tiberiu Bățagă, primul ortoped român acceptat în Comitetul pentru artroplastia de genunchi, a murit la vârsta de 63 de ani, anunță reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
Vestea a picat ca un trăznet peste toţi cei care l-au cunoscut.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Târgu Mureș și membrii Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie anunță, sâmbătă, că prof. dr. Tiberiu Bățagă, cel care a coordonat Secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie timp de 17 ani, a murit.
Prof. dr. Bățagă a fost un nume foarte apreciat pe plan național și internațional în domeniul ortopediei și traumatologiei.
În luna iunie a acestui an, prof. dr. Tiberiu Băţagă a devenit primul ortoped din România care a fost acceptat ca membru al Comitetului pentru artroplastia de genunchi ISAKOS, la cel de-al 14-lea Congres Bienal al International Society of Arthroscopy, Knee Surgery and Orthopaedic Sports Medicine, care s-a desfăşurat la Boston, SUA.
„Dispariția sa lasă un gol imens în rândul discipolilor săi şi a multor generaţii de studenţi, fiind o pierdere inestimabilă pentru comunitatea medicală mureşană”, transmit reprezentanții SCJU Târgu Mureș.