Știri externe
Joe Biden i-a trimis acasă pe cei doi patrupezi. Unul dintre căței a mușcat un agent de securitate
Președintele Statelot Unite ale Americii nevoi să renunțe la cei doi căței ai săi. Patrupezii vor petrece o perioadă departe de Casa Albă.
Președintele Statelor Unite ale Amercii, Joe Biden a trebuit să se despartă de cei doi patrupezi. Cuplul de la Casa Albă are doi ciobănești germani care s-au acomondat mai greu cu noul cămin. După un incident care s-a lăsat cu rănirea unui agent de securitate, Joe Biden a decis că este mai bine ca acești să stea o perioadă departe de agitația din Washnigton. Trump a fost printre singurii președinți care nu a avut un animal de companie în perioada mandatului.
Joe Biden i-a trimis pe cei doi patrupezi de la Casa Albă. A fost invocat un comportament agresiv din partea lor
Cuplul de la Casa Albă și-a adus imediat după mutare și cele două animale de companie. Joe și soția lui au doi ciobănești germani în vârstă de 3 și respectiv 13 ani. Major, câinele cel mic al președintelui a fost acuzat de comportament argresiv, după ce a mușcat un agent de securitate. Nu de puține ori, cel mai tânar patruped a fost surpins sărind, lătrând şi atacând personalul şi agenţii de securitate de la Casa Albă, a raportat CNN, citând două surse care şi-au păstrat anonimatul.
Sursele au vorbit despre o mușcătură a unui agent, dar nu se cunoaște dacă acesta a fost rănit. Cu toate acestea, Joe Biden a considerat incidentul destul de grav și se va desparți de cei doi patrupezi. Atât Major, care a avut un comportament agresiv cât și Champ, ciobănescul de 13 ani vor fi părăsi locuința pezindențială.
Cei doi căței ai președintelui vor fi trimiși în Wilmington. Acomodarea patrupezilor a îngrijorat cuplul de la început
În urma incidentului Joe i-a trimis pe cei doi câini la reședința din Wilmington, chiar de săptămâna trecută. Momentan nu se știe dacă este vorba de o ședere permanentă. Major a fost adoptat de președinte în 2018 de la un adăpost pentru animale. Cei doi patrupezi s-au obișnuit unul cu altul și nu îi poate despărții. Chiar Biden a spus că l-a adoptat pe Major în mare parte ca însoțitor pentru Champ, pentru a menține câinele mai în vârstă ocupat și activ.
Soția președintelui, Jill a mărturisit cu ceva timp în urmă că este ingrijorată de cum se vor acomoda cei doi căței. Mai mult, aceștia vor trebui să se obișnuiască cu un număr mare de persoane prezente, fapt ce a neliniștit-o pe prima doamnă.
„Trebuie să ia ascensorul, cu care nu sunt obişnuiţi, şi trebuie să iasă pe peluza sudică, unde vor fi mulţi oameni care îi vor privi. Acesta este lucrul care mă obsedează: ca toată lumea să se instaleze cu bine şi să stea liniştită”, a declarat Jill Biden pentru postul NBC.
Fostul președinte al Statelor Unite, Doanld Trump nu a avut nicIun animal de companie pe perioada mandatului la Casa Albă. Gestul său i-a adus, de-a lungul timpului mai multe critici din partea cârcotașilor. Mai mult, el a fost judecat pentru lipsa de empatie față de animale deoarece toți predecesorii săi din ultimele decenii au avut animale de companie.