Știri interne

Ghidul voucherelor pentru alimente | Ce fac beneficiarii dacă nu au primit tichetele, nu au banii pe ele sau au pierdut cardul

Ghidul voucherelor pentru alimente | Ce fac beneficiarii dacă nu au primit tichetele, nu au banii pe ele sau au pierdut cardul

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a încărcat o nouă tranșă de bani, de 250 de lei, pe voucherele de alimente, iar din această lună au devenit eligibile mai multe persoane.

00:00
Tranşa a II-a cuprinde o serie de noi beneficiari de tichete sociale care vor primi cardurile în cursul acestei luni.

Ce trebuie să ştie cei care au primit vouchere de alimente în tranşa a doua
“La 26 august, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a încărcat o nouă tranșă, numărul II, de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul “Sprijiin pentru România”.

Valoarea totală a tranșei II se ridică la aproape 600.000.000 lei și a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români.

Tranșa II cuprinde și o serie de noi beneficiari deveniți eligibili după startul programului, care vor primi cardurile în cursul acestei luni.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat la 26 august plățile aferente tranșei II din ajutorul de 1.000 de lei oferit prin programul “Sprijin pentru România”, pentru un număr de 2,4 milioane de beneficiari care au intrat în posesia cardurilor.

Reamintim că sunt IV tranșe a câte 250 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul lui 2022.

În această lună se vor distribui și încărca și cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării primei tranșe, sau care au fost omiși din aceasta, însumând aproximativ 91.000 de persoane”, se arată în comunicatul MIPE transmis presei.

Ghid pentru cei care primesc voucherele de alimente
Situaţia I – Sunt eligibil, dar nu am primit cardul

Sunt persoane care nu au intrat în posesia cardului pentru că la momentul distribuirii nu se aflau la domiciliu. Poșta Română încearcă distribuirea de două ori pentru fiecare beneficiar.

Dacă vă aflați în această situație, primul pas este să verificați la cel mai apropiat oficiu poștal. Dacă nu găsiți cardul acolo, sunați la 031.9268.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale actualizează lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.

Pentru beneficiarii nou introduși în program se eliberează noi suporturi electronice. Așadar, dacă ați devenit eligibil pe parcursul programului, veți fi adăugați pe aceste liste.

Pentru a vă asigura că nu sunteți omis, vă puteți adresa Casei Teritoriale de Pensii – respectiv Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială – din județul de reședință.

Verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), iar MIPE nu are autoritatea să adauge sau să elimine beneficiari din liste.

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Categoriile eligibile sunt următoarele:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

SITUAȚIA II – Am primit cardul, dar nu este încărcat

Sunt câteva situații în care, din motive tehnice, confirmarea distribuirii cardului către fiecare beneficiar se efectuează cu întârziere.

MIPE nu poate efectua plata până nu primește această confirmare de la C.N. Poșta Română. Dacă aveți card și nu este încărcat, sunați la 031.9268.

SITUAȚIA III – Am pierdut cardul/Nu funcționează

Beneficiarul care a pierdut/nu îi funcționează cardul social trebuie să anunțe emitentul, apelând serviciul de Asistență Clienți sau utilizând aplicația mobilă a emitentului.

Emiterea unui nou card și expedierea la adresa emitentului se vor face, prin grija emitentului, în termen de 60 de zile de la data la care cardul a fost declarat pierdut.

Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:

– Edenred: 021 301 33 03

– Sodexo: 021 204 46 64

– UP România: 0374 66 22 73.

SITUAȚIA IV – Nu știu de unde pot cumpăra alimente/mese calde

Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici şi sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, acestea vor fi publicate pe site-ul MIPE.

Vouchere alimente 2022. Cât timp poți să faci cumpărături cu tichetele sociale | Banii ”expiră” după o perioadă
Vouchere alimente 2022. Banii de pe tichetele sociale pentru alimente au o anumită perioadă de timp în care pot fi folosiți.

”Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor”, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Astfel, banii de pe tichetele sociale trebuie utilizați în cel mult un an de zile de când sunt disponibili pe voucherele de alimente”, arată Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Unde te poţi adresa, dacă nu ai primit voucherele pentru alimente
Vouchere alimente 2022. Persoanele care nu au primit tichetele sociale pentru alimente se pot adresa fie Ministerului Muncii, fie Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în funcţie de problema pe care o au.

“Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili, menționăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române”, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Ce poţi să cumperi din cei 250 de lei, banii de pe voucherele de alimente | Nu se dă rest
Vouchere alimente 2022. Ulei, făină, zahăr, legume, carne şi lactate – cam asta se poate cumpăra pe tichetele sociale pe care pensionarii le-au primit de la stat.

Un experiment realizat în acest sens arată cu ce puteţi umple coşul pentru a vă încadra în suma de 250 de lei, potrivit dcnews.ro.

În acest an, voucherele de alimente se mai acordă de trei ori.

Vouchere alimente 2022. Românii pot pierde tichetele sociale | Anunţul făcut de Ministerul Investițiilor
Vouchere alimente 2022. Lista beneficiarilor de vouchere sociale pentru alimente este actualizată de Ministerul Muncii pe baza criteriilor de eligibilitate referitoare la venitul maxim lunar.

Există mai multe criterii pe baza cărora românii care primesc acum voucherele pentru alimente în valoare de 250 de lei pot fi excluși din program, spune Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Listele beneficiarilor sunt actualizate lunar de Ministerul Muncii, iar aceste liste pot suferi modificări de la lună la lună.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top