Știri interne

Doliu în lumea teatrului din România! Marele actor s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani

Doliu în lumea teatrului din România! Marele actor s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani

Este zi de doliu în lumea teatrului din România! Un mare actor din țara noastră s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. Anunțul trist despre moartea actorului a fost transmis de către teatrologul Oltița Cîntec, care a scris un mesaj emoționant pe rețelele personale de socializare. Conform unor relatări apărute în presa din România, celebrul actor ar fi fost bolnav de leucemie.

Zi de doliu în lumea teatrului românesc! Acum, o țară întreagă îl plânge pe marele actor, care s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. Vestea tristă despre moartea lui a fost dată de teatrologul Oltița Cîntec.

Marele actor Teodor Corban s-a stins din viață astăzi, 17 ianuarie, la vârsta de 65 de ani. Vestea a fost dată de teatrologul Oltița Cîntec, care a scris un mesaj emoționant pe paginile sale de socializare.

„S-a stins Teodor Corban. Actorul. Cel pe care-l știe toată lumea din «Aferim», unde juca rolul principal, zapciul Costandin. Un film în care a strălucit în toată splendoarea lui interpretativa. O producție laureată cu Ursul de Aur la Berlin și cu o grămadă de Premii Gopo, unul dintre ele chiar pentru prestația lui Teo, cum i se adresau apropiații. «Eu sunt un tip mai sensibil, am umor, sunt mai introvertit», zicea într-un interviu. La hobby-uri menționa întotdeauna muzica, tenisul, muntele şi şofatul. Rolul care i-a sporit atât de mult popularitatea (e atuul imbatabil al filmului în fața teatrului!) l-a refuzat inițial. Ca sa vezi ironia profesiunii! Ezitările veneau din faptul că nu știa să călărească, dar a învățat și dup-aia a construit personajul strașnic pe care l-am văzut cu toții pe ecrane. În discursul de la Premiile Gopo le-a mulțumit celor doi cai distribuiți în supporting role. Avea mult umor, un umor mucalit, deștept, elaborat!”, a scris teatrologul pe Facebook.

Teodor Corban s-a născut la data de 28 aprilie 1957 și, în anul 1985, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București la clasa profesorilor Dem Rădulescu – Dragoș Galgoțiu.

Între anii 1985-1988 marele actor a jucat diverse roluri pe scena Teatrului „V. I. Popa” din Bârlad, dar și la Teatrul Dramatic din Constanța. Începând cu anul 1988, el a jucat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Marele actor a jucat în următoarele filme mari: „Aferim!”, în anul 2015 – Costandin, „Un etaj mai jos”, tot în anul 2015 – Sandu Pătraşcu, „Betoniera”, în anul 2013, – poliţist secţia 1, „O vară foarte instabilă”, în anul 2013 – şeful, „Poziţia copilului”, în anul 2013 – dl. Şerban, „După dealuri”, în anul 2012 – inspectorul, „Bora Bora”, în anul 2011 – inspectorul, „De azi înainte”, în anul 2011 – Constantin, „Portretul luptătorului la tinereţe”, în anul 2010 – Maior Teodor, „Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”, în anul 2009 – Primarul, „Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragoste în timpul liber”, tot în anul 2009 – Primarul, „Francesca”, în același an – Ion, „The Yellow Smiley Face / Faţa galbenă care râde”, în anul 2008 – Florin Popescu, ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, în anul 2007 – Receptioner Unirea, ”California Dreamin’ (nesfârşit)”, tot în anul 2007 – secretarul de stat, ”A fost sau n-a fost?”, în anul 2006 – Virgil Jderescu, „Lombarzilor 8”, tot în anul 2006 – inginerul constructor Vasile Matei, ”Călătorie la oraş”, în anul 2003 – Primarul.

De asemenea, celebrul actor Teodor Corban a primit premiile următoare: Premiul Excelenţa în domeniul cultural-artistic – “Seara valorilor”, anul 2015, Premiul la categoria ARTE, Gala “Oamenii Timpului”, același an, Premiul pentru Cel mai bun actor in rol principal pentru rolul Costandin din filmul “Aferim!” -Gala Premiilor Gopo, anul 2016.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top