Ileana Stana-Ionescu, greu încercată de probleme de sănătate și de bătrânețe. Prin ce trece marea actriță
Ileana Stana-Ionescu (86 de ani) s-a retras din activitatea actoricească în urmă cu mai bine de patru ani. După o carieră de peste șase decenii în film, teatru și televiziune, îndrăgita actriță a ieșit definitiv din lumina reflectoarelor, din cauza unor probleme de sănătate.
Actorul Andrei Ionescu, soțul actriței, este cel care îi este alături și are grijă de ea, după cele două accidente cerebrale suferite în urmă cu câțiva ani.
Cei doi își petrec bătrânețile în liniște, în locuința lor din nordul Bucureștiului. Ileana Stana-Ionescu și Andrei sunt căsătoriți de mai bine de 70 de ani și au un fiu, Andrei Manuel Ionescu, doctor de profesie, stabilit în SUA.
Recent, Andrei Ionescu a vorbit, în cadrul unui interviu, despre starea de sănătate a lui și a soției sale. Actorul a relatat că Ileana Stana-Ionescu își petrece timpul mai mult odihnindu-se și, din păcate, nu își mai aduce aminte multe lucruri din viața ei.
Mai mult, actrița nu dorește să mai fie văzută în public în starea în care este acum, pentru că vrea să rămână în amintirea publicului așa cum era când profesa.
„Ileana este mai bine, dar nu mai are forța pe care o avea. Doarme foarte mult… Problema e că nu-și amintește multe lucruri. Nici eu nu sunt într-o stare extraordinară. Sunt aproape orb. Știi cum se întâmplă, încetul cu încetul ne părăsește corpul odată cu trecerea timpului. Ileana nu vrea să mai apară pentru că vrea să fie ținută minte așa cum am cunoscut-o toți. Ea nu mai poate juca, deci nu ne mai putem bucura de talentul ei. Cele două accidente cerebrale pe care le-a suferit au fost un semnal că trebuie să facă o pauză, să facem amândoi o pauză.” – a spus Andrei Ionescu, despre marea actriță, potrivit fanatik.ro.
Soțul Ilenei a mai explicat și care au fost primele semne care au prevestit problemele de sănătate ale actriței. Se pare că înainte de retragerea din actorie, din toamna lui 2018, Ileana Stana-Ionescu începuse să nu-și mai poată aminti textele pieselor în care juca.
Actrița nu a avut probleme grave cu sănătatea de-a lungul vieții. Dar, din nefericire, toate necazurile au venit odată cu înaintarea în vârstă. “Înainte să se retragă, în 2018, ea începuse să aibă temeri pentru că nu își mai aducea aminte textele pieselor în care juca. Tot spunea că era ceva în neregulă cu ea. Până la a păți ceea ce a pățit, ea nu avea nicio problemă. Era sănătoasă tun, ba chiar țin minte că am fost odată la radio și Gina Patrichi mereu întreba: când mai vine Ileana, să ne mai facă să râdem puțin?
Necazurile vin odată cu înaintarea în vârstă. Ea nu dădea semne că suferea de ceva, dar simțea că acela a fost momentul să se retragă. – a mai precizat Andrei Ionescu, pentru sursa citată anterior.