Știri interne

Ciclonul polar aduce zăpadă în România! Meteorolog: ”Vor fi precipitații în fiecare zi! Va fi viscol și se va depune un nou strat de zăpadă!”

Ciclonul polar aduce zăpadă în România! Meteorolog: ”Vor fi precipitații în fiecare zi! Va fi viscol și se va depune un nou strat de zăpadă!”

Ciclonul polar a adus din nou ninsori puternice la munte. La peste 1.400 de metri altitudine a fost viscol, iar autoritățile au fost nevoite să intervină cu mai multe utilaje de deszăpezire pentru a debloca drumurile. Iar vremea se înrăutățește.

Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat în exclusivitate pentru Antena 3 CNN cum va fi vremea în perioada următoare.

”Pentru următoarele zile așteptăm ca tot zona de munte să fie cea mai afectată, și asta pentru că așteptăm precipitații în fiecare din zilele viitoare.

Totodată, la munte, pe fondul unor temperaturi în general normale pentru această perioadă, precipitațiile, mai ales în zona înaltă, vor fi sub formă de ninsoare, ceea ce înseamnă că se va mai depune strat important.

Atenție mare trebuie să avem și la intensificările vântului care, asociate cu ninsoarea, generează viscol! În acest sens, mâine, din nou în zonele montane cele mai înalte dar și poimâine, în Carpații Orientali cu precădere, rafalele vor depăși 80-90 km/h.

Vânt ceva mai activ, pe durate scurte, este posibil peste tot în țară”, a afirmat Florinela Georgescu la Antena 3 CNN.

Astăzi, valorile de temperatură se vor situa în jurul mediilor multianuale în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi mai mult noros și va ploua în sud-vest, sud și est și local în centru și vest, iar în Banat și Oltenia cantitățile de apă vor depăși izolat 15 l/mp. La munte, precum și în zona deluroasă din Moldova, vor fi precipitații mixte. Izolat se va forma polei sau ghețuș. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în vest și sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 4 și 13 grade.

Vremea în București

Astăzi, vremea va deveni apropiată de normal din punct de vedere termic. Cerul va fi mai mult noros și va ploua, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade.

Continue Reading
To Top