Știri interne
Tragedie la mare! Au ignorat steagul roșu și au fost luați de ape
Sezonul estival aduce distracție și voie bună, dar și o mulțime de probleme. O nouă tragedie a avut loc astăzi pe litoral. Doi tineri au ignorat steagul roșu care ignora scăldatul și s-au aventurat. Astfel, au fost luați de valuri și unul dintre ei este în stare critică.
Un tânăr are șanse slabe de supraviețuire
Doi tineri de 23 și 30 de ani au intrat în apă pe plaja Neptun, deși salvamarii au ridicat steagul roșu ce interzice scăldatul. Unul dintre aceștia, însă, a fost luat de curenți și nu a mai putut reveni la mal. Pompierii SMURD au fost nevoiți să acționeze de urgență și să-l aducă pe bărbat la mal, unde au aplicat manevrele de salvare.
Pompierii SMURD au acționat imediat și în aceste momente au loc manevre de resuscitare pentru a-l aduce la viață. La fața locului a intervenit și un elicopter Smurd pentru a-l transporta pe acesta de urgență la spital, dar medicii nu îi dau prea multe șanse de supraviețuire.
Vasile Borteș, șeful salvalamrilor din Neptun, susține că sunt șanse foarte mici ca tânărul de 23 de ani să supraviețuiască după ce s-a aventurat în apa agitată. A stat câteva minute bune până când a fost scos din apă si situația s-a agravat.
”Este o mică șansă ca acest tânăr de 23 de ani să supraviețuiască, a spus Vasile Borteș.
În funcție de vreme, salvamarii ridică pentru turiști steaguri în culorile galben, galben cu roşu sau roşu, fiecare având o semnificație aparte. Este important să ținem cont de aceste aspecte pentru a nu ne pune viața în pericol.
Steagul roșu cu galben permite scăldatul și asigură protecția salvamarilor, în timp ce steagul galben înseamnă că înotul nu este recomandat decât înotătorilor profesioniști. Cel roșu interzice scăldatul, pe când cel alb cu negru interzice înotul și este arborat în zonele destinate doar ambarcațiunilor.