Care este, de fapt, averea moștenită de Prințul William după moartea Reginei
Prințul William, nepotul cel mare al regretatei Regina Elisabeta a II-a a devenit, după trecerea acesteia la cele sfinte, prinț moștenitor, Prinţ de Wales şi al 25-lea Duce de Cornwall. William este fiul cel mare al Prințesei Diana cu Prințul Charles, de astăzi, 10 septembrie 2022, rege al Angliei. După moartea bunicii lui, acesta moștenește automat Ducatul de Cornwall, care a reprezentat o sursă de venit pentru tatăl său timp de mai bine de jumătate de secol.
Averea prințului William după moartea Reginei
După moartea Reginei Elisabeta a II-a, nepotul său, William a devenit Prinț de Wales și al 25-lea Duce de Cornwall, iar fiul ei, Charles este noul rege al Marii Britanii. În aceste condiții, William moștenește automat Ducatul Cornwall, care deţine terenuri în 20 de comitate din Anglia şi Ţara Galilor – majoritatea nu în Cornwall, care se întind de la Devon la Kent şi Carmarthenshire până la Nottinghamshire.
Este vorba despre o proprietate funciară de peste 52.000 de hectare, a cărei valoare se ridică la un miliard de lire sterline. Proprietățile moștenite de William după moartea bunicii sale includ terenul de cricket Oval din centrul Londrei care a fost închiriat de clubul de cricket din comitatul Surrey din 1874. Totodată pe una dintre proprietăți se află închisoarea Dartmoor şi o pepinieră a Lostwithiel în Cornwall.
Charles al III-a este noul rege al Angliei
Prințul Charles a devenit oficial regele Carol III! Marea Britanie are un nou monarh. Charles a fost proclamat rege sâmbătă, 10 septembrie 2022, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat la Palatul St. James din Londra. În cadrul evenimentului, Consiliul de Ascensiune a semnat proclamația prin care noul rege a fost învestit oficial.
(…)”Domnia ei a fost de neegalat prin durata, devotamentul și dăruirea sa. Chiar dacă suntem îndurerați, aducem mulțumiri pentru această viață foarte credincioasă În îndeplinirea sarcinii grele care mi-a fost încredințată și căreia îi dedic acum ceea ce mi-a mai rămas din viață, mă rog la îndrumarea și ajutorul lui Dumnezeu atotputernic”, a declarat regele Charles al III-lea.
Au participat membri ai familiei regale, precum și oficiali ai guvernului și parlamentului britanic, în frunte cu premierul Liz Truss. Totodată printre cei prezenţi la ceremonie s-au aflat Camilla, soţia lui Charles, care acum are titlul de Regina Consoartă, şi fiul regelui, William, noul Prinţ de Wales.