Anunț important! Cum se va face, de fapt, compensarea facturilor la curent
Anunț important pentru toți românii! Autoritățile au anunțat cum se va face compensarea facturilor la curent. În ultima vreme, în spațiul public au tot apărut tot felul de atenționări cu privire la faptul că populația trebuie să facă economie la electricitate, din cauza prețurilor crescânde.
Cum se va face, de fapt, compensarea facturilor la curent
Cu toate că de la 1 septembrie noua limită de consum pentru plafonare a scăzut la 255 de kWh pe lună, consumul redus, până la acest nivel, nu garantează facturi mai mici. Compensarea facturilor la curent se va face pe consumul mediu de anul trecut. Cei care în 2021 s-au încadrat în pragul stabilit de Guvern, de 300 de kWh, vor primi facturi compensate, iar cei care nu s-au încadrat vor plăti tot consumul la preţul din contract, de două sau trei ori mai mare.
“Anul 2021, fiind un an complet calendaristic, în care s-a putut calcula această încadrare în consumul mediu lunar de 300 de kWh, a fost luat ca un an de referinţă”, a declarat Corneliu Bodea, expert în energie.
Primii 255 de kWh se facturează cu 0,80 lei/kWh, iar diferența – la preţul din contract.
Românii care consumă mai puţin curent ar putea fi premiaţi de Guvern
Guvernul ia în calcul o modalitate de a-i bonifica pe românii care doresc să economisească energie. Este vorba despre un mecanism care a fost gândit în aşa fel încât să fie şi stimulativ. Anunțul a fost făcut de către Ministrul Energiei, Virgil Popescu la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.
Acesta a declarat că și-ar dori ca în Ordonanța de urgență privind plafonarea prețurilor la energie să cuprindă mai multă industrii, dar asta se va întâmpla în urma discuții cu Ministerul Economiei și Ministerul de Finanțe.
“Ne gândim, şi premierul a spus, ne gândim şi la o modalitate de a-i bonifica pe cei care doresc să facă acest lucru. Şi vrem să venim nu numai cu “trebuie să plătească mai mult dacă consumă mai mult” ci şi dacă cumva economisesc să câştige ceva. Şi ne gândim să îmbinăm aceste două lucruri. Nu mă întrebaţi cum va fi, pentru că gândim acest mecanism cum ar trebui să fie în aşa fel încât să fie şi stimulativ, pentru că ne dorim efectiv ca oamenii să rămână cu mai mulţi bani în buzunar”, a anunțat Virgil Popescu.
Se așteaptă ca autoritățile să iasă pe piață cu un ghid prin care să explice românilor cum să facă economie atât la factura de la curent electric, cât și la cea de la gaze naturale.