Ministrul Mediului anunță un nou program Rabla pentru flotele de mașini electrice

Știri interne

Ministrul Mediului anunță un nou program Rabla pentru flotele de mașini electrice

Ministrul Mediului anunță un nou program Rabla pentru flotele de mașini electrice

Tanczos Barna a anunțat o inițiativă Rabla pentru flotele comerciale de mașini electrice.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat un program Rabla, însă de această dată, programul se va axa pe vehicule electrice și va fi dedicat agenților economici care vor să reînnoiască parcurile auto ale companiei. Printre principalii beneficiari ai programului vor fi firmele de taximetrie și cele de distribuție.

„Vom majora bugetul cu cel puţin 15% la maşinile electrice şi vom lansa şi un program de flote comerciale, prin care vom ajuta şi companiile private să beneficieze de un sprijin mai mare de 200.000 de euro pentru maşinile electrice. Acest program trebuie să treacă şi prin Consiliul Concurenţei, prima dată vom notifica Consiliul Concurenţei pentru o chemă de ajutor de stat, dar şi acolo vom avea un program mai ambiţios de a susţine inclusiv companiile private”, a afirmat, la TVR Info, luni seară, Tanczos Barna.

În privința stațiilor de încărcare pentru vehiculele electrice, ministrul a confirmat necesitatea unei asemenea infrastructuri și a anunțat că există contracte între Administraţia Fondului pentru Mediu și peste 1.000 de primării pentru realizarea de stații de încărcare. Ministerul Dezvoltării va implementa un număr de 13.000 de astfel de stații.

„Sunt convins că în doi-trei ani de zile infrastructura va fi mult, mult mai bine dezvoltată decât până acum”, a spus Tanczos Barna, conform Economedia.ro.

În 2022, 100.000 de mașini vechi au fost scoase din circulație prin intermediul programelor Rabla și Rabla Plus
Tot ministrul Mediului a anunțat că prin intermediul programelor Rabla și Rabla Plus, în România au fost scoase din uz peste 100.000 de mașini mai vechi de opt ani. Având în vedere succesul actual, pentru 2023 se preconizează casarea altor 150-200.000 de autovehicule.

„Regândim programul Rabla pentru autoturisme, pentru a facilita decontarea mai rapidă pentru dealerii auto, pentru că au fost întârzieri anul trecut şi trebuie să lucrăm şi la acest capitol. Dar trebuie să mergem mai departe cu creşterea bugetului pentru maşinile electrice, reducerea treptată pentru cele clasice, pentru că în 2035 Uniunea Europeană a decis să fie oprită punerea pe piaţă a maşinilor noi cu motoare clasice, de ardere internă”, a afirmat Tancos Barna la TVR Info, notează News.ro.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top