Se dau 5.000 de lei de persoană! Proiectul a fost avizat deja. Cine va beneficia de acești bani
O hotărâre de guvern care prevede acordarea acestor bani a primit avizul Comisiei de Dialog Social, a transmis miercuri ministerul Educației. Cine va putea beneficia de acest stimulent financiar?
Ministerul Educaţiei a anunțat miercuri că proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea de stimulente financiare celor 558 de absolvenţi de gimnaziu şi liceu care au obţinut media 10 la examenele naţionale din sesiunea iunie – iulie a fost avizat în Comisia de Dialog Social.
Astfel, conform prevederilor proiectului, fiecare dintre cei 466 de absolvenţi de gimnaziu cu media 10 la Evaluarea Naţională va fi premiat cu 2.000 de lei, în timp ce fiecare dintre cei 92 de absolvenţi de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat, dintre care 78 la examenul naţional, inclusiv sesiunea specială, respectiv 14 la Bacalaureatul german, va fi premiat cu 5.000 de lei, a precizat Ministerul Educaţiei, pe pagina sa de Facebook.
Lista nominală a beneficiarilor şi modalitatea de acordare a stimulentelor financiare urmează să fie aprobate prin ordin de ministru.
Susținere pentru excelența școlară
Potrivit Notei de fundamentare a actului suspus dezbaterii publice, „identificarea şi susţinerea copiilor şi tinerilor capabili de performanţe şcolare înalte reprezintă o parte integrantă a politicilor educaţionale promovate de Ministerul Educaţiei şi vizează aplicarea unuia dintre principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România şi anume principiul calităţii”.
„Materializarea unui astfel de demers se înscrie pe linia programelor dezvoltate de ME pentru susţinerea excelenţei şcolare în învăţământul preuniversitar şi este în conformitate cu prevederile art. 57 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în document.
Numărul mediilor de 10 obținute de absolvenți la examenul național de Bacalaureat 2023 a înregistrat o creștere de 40%, conform datelor Ministerului Educației. După contestații, în București și Prahova au fost obținute câte 7 medii de 10. În județul Argeș, 6 candidați au obținut media 10, iar în județele Iași și Constanța au fost câte 5 medii maxime. Județele Sălaj și Timiș au avut câte 4 medii de 10. În ceea ce privește județele Hunedoara, Neamț, Bacău, Brăila și Vâlcea, s-au înregistrat câte 3 medii de 10.
Județele Arad, Suceava, Botoșani, Brașov și Gorj au avut câte 2 medii maxime. În județele Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, Alba, Caraș-Severin, Vaslui, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Ilfov și Galați a fost înregistrată câte o singură medie de 10.