Sonda spaţială arabă Al-Amal a trimis prima imagine de pe Marte

Știri externe

Prima imagine de pe Marte trimisă de sonda arabă Al-Amal

Sonda Al-Amal a ajuns pe Marte și a transmis deja prima imagine, pe care Emirul din Dubai a publicat-o pe Twitter.

Premieră istorică în lumea arabă. Prima sondă trimisă pe Marte de către Emiratele Arabe Unite, Al-Amal, a transmis și prima imagine care a fost publicată pe Twitter de Emirul din Dubai.

Lumea științifică din Emirate a reușit o premieră în istoria țărilor arabe. Emiratele sunt prima țară arabă care trimie o sondă spre Marte, planeta pe care cercetătorii vor s-o studieze și analizeze. Totul pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă pe și Pământ.

Sonda arabă este denumită Espoir în franceză şi Hope în engleză. Duminică cei din Emirate au primt și prima imagine fotografiată de sonda Al-Amal. O performață stiințifică extraordinară, nu doar pentru lumea arabă ci și pentru întreaga comunitate științifică.

Premieră istorică în lumea arabă sonda Al-Amal

Sonda Al-Amal a plecat spre Marte pe în iulie de la centrul spațial Tanegashima din sud-vestul Japoniei.

Implicarea celor din Emiratele Arabe Unite va aduce o contribuție majoră pentru lumea științifică la nivel mondial.

Cu greutatea de 1.350 de kilograme şi dimensiunile unui vehicul 4×4, sonda a avut nevoie de şapte luni pentru a parcurge cei 493 de milioane de kilometri până la orbita planetei Marte, unde va rămâne pe durata unui an marţian, reprezentând 687 de zile terestre, transmite Digi24.ro.

Sonda este dotată cu echipamente de ultimă generație.

Un spectrometru în infraroşu va măsura atmosfera joasă şi va analiza structura temperaturilor, un senzor de înaltă rezoluţie va furniza informaţii despre concentraţiile de ozon, iar un spectrometru în ultraviolet va măsura concentraţiile de oxigen şi de hidrogen pe o distanţă care poate să ajungă până la 43.000 de kilometri în raport cu scoarţa marţiană, conform aceleași surse citate mai sus.

Misiunea Spațială a celor din Emirate are rolul de a înțelege mai bine clima de pe Terra. Iar dacă totul va decurge conform planurilor sonda Al-Amal va sta pe planeta roșie aproximativ 687 de zile, adica 1 an marțian.

Abițiile celor din Emiratele Arabe Unite sunt mari, iar țara este dispusă să colaboreze cu alte programe spațiale și să ajute la înțelegerea mai bine a planetei Roșii.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top