Știri externe

Vladimir Putin nu va lua parte la funeraliile reginei Elisabeta

Potrivit unui purtator de cuvant de la Kremlin, presedintele rus Vladimir Putin nu va lua parte la funeraliile reginei Elisabeta. Aceasta a trimis la primele ore ale diminetii un mesaj de condoleante pentru poporul britanic si pentru membrii familiei regale.

De ce nu vrea Putin sa participe la inmormantarea reginei

”Opţiunea (deplasării lui Vladimir Puin) nu este avută în vedere”, a declarat vineri, pur şi simplu, Dmitri Peskov, purtator de cuvant de la Kremlin, într-o conferinţă de presă.

Anuntul vine la scurt timp dupa ce presedintele rus a trimis un mesaj de condoleante pentru britanici, in care isi arata respectul fata de cea care a fost Regina Regatului Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord.

„Vă doresc curaj şi puterea de a îndura în faţa acestei pierderi grele şi ireparabile. Permiteţi-mi să vă transmit sincere condoleanţe şi sprijin către membrii familiei regale şi către întregul popor al Marii Britanii”, a transmis Vladimir Putin prin intermediul unui comunicat remis agențiilor de presă ruse și preluat de Reuters.

Vladimir Putin stie prea bine ca este vazut ca un paria in Occident dupa invazia din Ucraina si acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care alege sa fie absent de la funeraliile reginei Elisabeta.

Inmormantarea suveranei va avea loc peste 10 zile. In tot acest interval de timp se vor tine diverse ceremonii inchinate celui mai longeviv monarh al Marii Britanii.

Urmeaza o serie de schimbari pentru britanici printre care schimbarea imnului si a banilor, pe care va fi tiparit de acum inainte chipul regelui Charles.  Acesta va fi proclamat rege in cursul zilei de astazi, la Palatul St. James din Londra. Incoronarea sa insa, va avea loc peste cateva luni. Astfel se respecta perioada de doliu dupa regina.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top