Știri interne

Prima procesiune religioasă pentru Elisabeta a II-a, la Edinburgh. Regele Charles conduce cortegiul funerar pe jos, îmbrăcat în uniformă militară

Prima procesiune religioasă pentru Elisabeta a II-a, la Edinburgh. Regele Charles conduce cortegiul funerar pe jos, îmbrăcat în uniformă militară

Ceremonialul depunerii sicriului cu trupul neînsuflețit al Reginei Elisabeta a II-a la Catedrala Sf. Giles din Edinburgh a început luni, în jurul orei 16:30, ora României.

Procesiunea, care început la Palatul Holyroodhouse, este condusă de Regele Charles al III-lea.

Acesta merge pe jos, în spatele mașinii mortuare.

Ceilalți copii ai Reginei Elisabeta a II-a, Prinții Edward și Andrew și Prințesa Anne, îi însoțesc pe rege și pe regina consoartă, Camilla, notează CNN.

Mii de oameni asistă cortegiul funerar pe traseul până la Catedrala Sf. Giles.

Sicriul va rămâne aici timp de 24 de ore, urmând ca, de miercuri, să fie expus la Westminster Hall, unde se așteaptă ca peste 500.000 să vină pentru a-i aduce un ultim omagiu suveranei care a decedat joia trecută, la vârsta de 96 de ani.

Regele Charles al III-lea s-a adresat, luni, pentru prima dată Parlamentului în calitate de suveran britanic, după ce a primit condoleanțe din partea membrilor Camerei Comunelor și Camerei Lorzilor.

“Ne adunăm astăzi în amintirea anvergurii remarcabile a serviciului dedicat al Reginei pentru națiunile și poporul ei. Pe când era foarte tânără, regretata Sa Majestate s-a angajat să-și servească țara și poporul. Și-a ținut acest jurământ cu un devotament de neegalat.

Ea a dat un exemplu de datorie dezinteresată pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu și al sfaturilor voastre, sunt hotărât să îl urmez cu credință”, a spus Charles.

După momentul din Parlament, regele a plecat în Scoția, pentru ceremonia depunerii sicriului reginei Elisabeta a II-a în Catedrala Saint Giles din Edinburgh.

Cortegiul funerar a ajuns la Edinburgh, după o călătorie de 6 ore, sicriul fiind depus inițial în Sala Tronului de la Palatul Holyroodhouse.

Ulterior, acesta va fi mutat în catedrală, în cadrul unei procesiuni publice.

La Palatul Holyroodhouse, regele și regina consoartă sunt întâmpinați de Lordul Provost, titlu care îl desemnează pe edilul orașului.

Tradiționala Ceremonie a Cheilor presupune ca suveranului să i se ofere cheile orașului, pe care regele le returnează apoi spre păstrare oficialilor aleși din Edinburgh.

Regele Charles al III-lea are programată o întâlnire cu șefa guvernului Scoției, Nicola Sturgeon, și participă la prezentarea unei moţiuni de condoleanțe în Parlamentul scoțian.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top