Familia-Sînă-Serea-1280x720
Sursa foto: Avantaje

Media/TV

Anca Serea a vorbit despre cum este viața cu 6 copii. Ce își dorește cel mai mult soția lui Adi Sînă

Anca Sînă Serea are 40 de ani și o familie numeroasă. Relația cu Adi Sînă este una fercită, iar împreună au șase copii care le ocupă foarte mult timp. Anul care tocmai a trecut i-a soliciat cel mai mult pe cei doi. Ambii au cariere frumoase în ascensiune și au trebuit să găsească un echilibru între viața profesială și cea de familie.

După un an petrecut mai mult în casă Anca Serea așteaptă cu nerăbdare să revină totul la normal. Recent a revenit pe micile ecrane, iar de multe ori îi este greu să își gestioneze timpul. Ea declară că este cea care se culcă ultima și se trezenște prima, dar face parte din farmecul vieții.

Anca Serea a vorbit despre cum este viața cu 6 copii. Ce mesaj le-a transmis faniilor

Anca Serea este mama cu normă întreagă pentru cei șase copii ai cuplului. Ea își împarte timpul între carieră și îndatoririle casnice cu brio. Ca orice om are nevoie de ajutor, iar pentru asta îi mulțumește partenerului de viață. Adi Sînă face toate eforturile pentru a o ajuta pe Anca. Ea are numai cuvinte de laudă la dresa lui.

„Fiecare dintre noi, oricât de puternic ar fi, are nevoie din când în când să fie ținut de mâna. Chiar dacă nu ne place să recunoaștem. Chiar dacă ne considerăm autosuficienti, adevărul este că avem cu toții nevoie de un suflet cald alături, de o mângâiere, de o vorba bună. Omul este până la urmă o ființă socială și are nevoie de companie, și nu mă refer doar la un partener de viață, ci în general, fie că este vorba de locul de muncă sau de viață personală.

„Cea mai de preț bogăție pe care o avem sunt oamenii din viețile noastre!”

Într-un text recent scris pe pagina de instagram vedeta a vorbit despre bucuriile din viața ei. Împreună cu soțul ei duce o viață la care mulți doar visează. Cu toate acestea cel mai mult pune preț pe trăsăturile oamenilor pe care îi are aproape.

Perioada trecută ne-a răpit această bucurie, acest privilegiu și cred că nu sunt singură care își dorește să se termine. Să ne putem relua viețile, să ne putem ține de mâna, să ne putem îmbrățișa. Considerați-va norocoși dacă aveți un partener sau o partenera pe care să sprijiniți capul, dacă aveți părinții în viață și sănătoși și dacă aveți copii care să va lumineze ziua. Căci cea mai de preț bogăție pe care o avem sunt oamenii din viețile noastre!”, a scris Anca Serea pe Instagram.

Amintim că Anca Serea și Adi Sînă își cresc împreună cei șase copii cu vârste cuprinse între 2 și 20 de ani. La finele anului 2019, ei au anunțat că s-au mutat într-o vilă de 500.000 de euro din comuna Pipera deoarece că în vechea locuință nu mai aveau loc. Anca Serea a mai fost căsătorită cu omul de afaceri Filip Poplingher, care a murit la 36 de ani din cauza unei boli incurabile. În 2015, Anca s-a căsătorit cu Adi Sînă, aceștia având împreună 4 copii.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top